Reguli noi pentru mașinile vechi: UE interzice exportul rablelor nefuncționale din 13 august

Reguli noi pentru mașinile vechi: UE interzice exportul rablelor nefuncționale din 13 august

În fiecare an, între 10 și 12 milioane de vehicule ajung la finalul duratei de funcționare în Europa. Pentru acestea, regulile jocului se schimbă din 13 august, când intră în vigoare un nou regulament european cu un impact direct asupra modului în care o mașină este scoasă din uz. Cea mai importantă modificare, cu efect imediat, este interzicerea exportului în afara Uniunii Europene pentru autovehiculele care nu sunt în stare de funcționare.

Această decizie mută presiunea pe piața internă, direcționând mașinile scoase din uz către centrele de dezmembrări, reciclare și refolosirea pieselor în interiorul UE. Practic, dacă mai multe vehicule rămân în circuitul european, oferta de componente second-hand pentru service-uri și proprietari ar trebui să crească. Comisia Europeană estimează că măsurile vor încuraja reutilizarea și recondiționarea, ducând la o disponibilitate mai mare a pieselor de schimb din dezmembrări.

Noi obligații pentru producători

Regulamentul nu se oprește la gestionarea deșeurilor, ci impune noi responsabilități producătorilor auto. Pentru prima dată în Europa, sunt introduse obiective obligatorii privind conținutul de plastic reciclat în vehiculele noi. Mai mult, constructorii vor fi obligați să furnizeze instrucțiuni detaliate pentru demontarea și înlocuirea componentelor, atât pe durata de viață a mașinii, cât și la casarea acesteia. Mașinile trebuie gândite de la bun început pentru a fi dezasamblate eficient.

O schemă de „responsabilitate extinsă a producătorilor” va asigura finanțarea procesării deșeurilor auto și va stimula o reciclare de calitate superioară. Logica din spatele acestor măsuri a fost explicată de Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială. Potrivit GetPony, el a subliniat că noile norme nu vizează doar deșeurile. „Regulamentul privind vehiculele scoase din uz nu se referă doar la deșeuri, ci și la reziliență și la viitorul industrial al Europei. Acesta contribuie la reducerea dependenței noastre de furnizorii externi, consolidează securitatea economică a Europei și menține resursele strategice în cadrul UE”, a declarat oficialul, numind pachetul legislativ „o politică industrială pragmatică”.

Noile norme fac parte dintr-un curent european mai larg care a impus deja industriei auto reguli mai stricte, cum s-a întâmplat cu normele de poluare sau cu obiectivele de electrificare. De data aceasta, presiunea legislativă vine din capătul opus al ciclului de viață, concentrându-se pe ce se întâmplă cu o mașină după ce iese definitiv din circulație. Pentru vehiculele nefuncționale, singurul traseu legal devine demontarea, recuperarea pieselor și reciclarea în interiorul Uniunii Europene.