Termenul limită din 2035, stabilit pentru interzicerea vânzării de automobile noi cu motoare cu combustie, este pus sub semnul întrebării de o inițiativă a coaliției de guvernare din Germania. Politicienii germani cer Bruxelles-ului să lase o portiță deschisă și după acea dată pentru anumite tehnologii, ceea ce ar diversifica piața auto dincolo de vehiculele pur electrice pe baterii.
Propunerea germană este clară: alături de mașinile electrice, ar trebui să poată fi comercializate în continuare și hibridele plug-in, vehiculele electrice cu range extender și automobilele echipate cu motoare cu ardere internă foarte eficiente. Documentul, provenit de la grupurile parlamentare conservator și social-democrat, nu se oprește însă aici. Acesta solicită Uniunii Europene și o protecție comercială mai robustă împotriva concurenței considerate neloiale.
Deși nu este menționată direct, ținta acestor măsuri protecționiste este supracapacitatea de producție a Chinei. Potrivit inițiativei citate de GetPony, coaliția germană dorește o aplicare mai rapidă a instrumentelor antidumping și antisubvenție împotriva practicilor care distorsionează piața. Impactul s-ar putea resimți direct la prețul de achiziție, deoarece planul propune introducerea unor criterii de conținut local în programul german de subvenționare a mașinilor electrice. Scopul este ca banii publici să nu mai finanțeze indirect importurile de automobile din China.
Pe termen mai scurt, Germania vrea să blocheze o altă modificare legislativă europeană, programată pentru începutul anului 2027. Aceasta vizează înăsprirea regulilor de calcul al emisiilor pentru automobilele plug-in hybrid. Coaliția de la Berlin cere Comisiei Europene să suspende această modificare, o decizie importantă pentru constructorii auto care încă investesc masiv în tehnologia hibridă.
Presiunea politică reflectă interesele industriei auto germane, care încearcă să obțină mai mult timp și spațiu de manevră. Producători precum Volkswagen sunt direct afectați de aceste decizii. Inițiativa vine pe fondul unor tensiuni comerciale globale în creștere și a presiunii exercitate de industrie asupra cancelarului Friedrich Merz pentru o poziție mai fermă față de Beijing, chiar și cu riscul unor măsuri de retorsiune din partea Chinei.